Glasul Marii - Manuel Vicent

 ... inceputa cu neincredere, si terminata pana la ultima pagina intr-un suflu"

Cam asa am inceput eu primele pagini ale acestui roman, atrasa fiind de descrierea de pe spatele cartii "... este povestea unui mire ivit din spuma marii sa-si intampine mireasa, cum fagaduise candva, recitandu-i versuri celebre pentru a strabate impreuna drumul in urma unei magice ceremonii nuptiale ce incununeaza o iubire mai presus de viata si moarte. Mirele nu este altul decat un avatar al grecului Ulise, intors dupa zece ani de peregrinari ca sa constate ca in vremurile noastre sotiile nu mai asteapta tesand panze pe ca nu le mai sfarsesc niciodata"

Romanul incepe cu sfarsitul, despre dublul eveniment tragic petrecut pe o plaja spaniola, insa nu intelegem exact cine sunt personajele si cum s-a intamplat ceea ce s-a intamplat. Astfel, manata de dorinta de a afla exact ce si cum s-a intamplat, m-am pus cu rabdare sa citesc fiecare pagina, atrasa fiind totodata de descrierea minunatelor peisaje spaniole si "mireasma" aerului  care ma "imbata in fiecare pagina". Sa fie dorul de Spania ? 

Romanul este presarat si de elemente fantastice, de personaje si situatii fantastice, de simbolism,  sau cel putin personajele  doresc sa "calatoreasca" in situatii fantastice, creindu-si astfel, lumea lor.

Personajul principal, Martina, ajunge sa se indragosteasca de Ulise, un profesor romantic dar totodata neinteles cu care petrece o minunata perioada de iubire, insa pana la nunta si pana se naste primul copil. 

Mi-a placut modul in care cei doi se bucurau de viata si de ceea ce insemnau ei, de faptul ca iubirea le invada porii, acest lucru resimtindu-se si in jur.

Dupa acea perioada de iubire si libertate in doi, urmeaza o alta perioada de tristete in care femeia se simte singura si parasita, moment in care Ulise, chiar daca nu stie sa navigheze isi cumpara o barca, cu care  pleaca pe mare si se reintoarce ca si cum nimic nu s-a intamplat, dupa multi ani, in aceasta perioada el fiind declarat mort.

"Ma cred un navigator lipsit inca de imaginatie.... Sa navighez si sa nu fiu liber n-am sa pot suporta" 

"Moartea nu poti s-o intelegi, poti doar s-o inveti. S-o accepti ca pe ceva firesc este singurul mod de a reinvia"

Martina dupa o vreme, se recasatoreste cu un barbat care o iubea si era gata sa ii ofere si luna de pe cer, insa Martina, simtea ca inima sa era inca ocupata. Primul ei sot revine dupa aproximativ 10 ani, ivit "din spuma marii" se reintoarce cu un "cadou" promis si nu poate sa creada ca sotia sa nu l-a mai asteptat.

Manata inca de iubire, se sacrifica si incepe sa traiasca un dublu rol, cea de nevasta, si cea de amanta, sacrificandu-se pentru trecutul sau si pentru barbatul pe care l-a iubit "pana la moarte".
Se pare ca oamenii in situatii limita si atunci cand iubesc ceva (pe altcineva sau ceva anume), devin egoisti si sacrifica tot pentru fericirea lor de moment sau pentru fericirea eterna.

Cred ca unii oamenii isi traseaza singuri propriul destin si il urmeaza fara frica, altii si-l traseaza dar nu isi dau seama ca e opera lor spre destinatia in care apuca sa ajunga si se tem. Protagonistii acestei carti se pare ca nu se tem, se tem doar de ideea de a fii din nou despartiti, isi urmeaza calea, mai mult necunoscuta si misterioara, transformandu-se in doi miri frumosi, imbracati ca de nunta, sarutati de spumoasa si tumultoasa mare.

... am fost un cuvant intr-o carte, am fost un nume in mare vreme de un an am zabovit vrajit in spuma apei.

Acest roman a fost scris de Manuel Vicent, scriitor si ziarist spaniol, nascut in 10 martie 1936 in Villavieja, Castellon. 

De-a lungul vietii a fost premiat cu diferite premii literale, printre care : NADAL (1986 pentru Balada lui Cain),  ALFAGUERA(premiu primit de 2 ori, in 1966 pentru Pasti si portocale si in 1999 pentru Glasul Marii). 

Romanul Glasul Marii a fost ecranizat de catre regizorul Bigas Luna.

Lectura si vizionare placuta !