joi, 8 decembrie 2016

Oameni de zapada - de Voichita Elena Toma



O veste ne vine tuturor, 
De maine va ninge cu spor!
Zapada se va aseza pe casa
Decorand-o de zor
Cu turturi de gheata
Ce o va schimba la fata .

Petrece Craciunul acasa !!!-   Oferte speciale de cazare in Romania 

Afara au rasarit, in strada,
Zeci de oameni de zapada!
Pare lucru priceput!
 Oare cine i-a facut?
La aceasta intrebare
Cine sa raspunda oare?

Fiecare-i cu baston,
Palarie si palton.
La paltonul alb de nea
Nasturi de sidef, sadea,
Iar in loc de ochisori
Doi carbuni mai marisori...

Cand o usa s-a deschis,
M-am terzit din al meu vis,
Vis cu oameni de zapada
Care s-au nascut in strada.

Poezia se regaseste in cartea cu poezii pentru copii 
"Bulgarasi de Soare" scrisa de 
dna. educatoare Voichita Elena Toma





marți, 6 decembrie 2016

Mosul Nicolae de Voichita Elena Toma (VET)



Vine iarna, frigul creste,
Nori se bulucesc pe creste
Si trimit inspre pamant
Fulgii albi drept legamant.
Ei se-aseaza-n graba mare
Peste case, drumuri,vale,
Si ii pregatesc carare
Bunului Mos Nicolae,
Care vine-ncetinel...
Inspre seara, usurel,
Si aduce- n sacu- i plin
Dulciuri multe si- o nuia ..
Oare cine- o va afla? (05.12.2016)


Patricia Kaas - Umbra din vocea mea (autobiografie)


Nu dupa mult timp dupa ce am terminat de citit Coco Chanel si Grace de Monaco, am luat la rand autobibliografia Patriciei Kaas, "Umbra din vocea mea".
Trei femei puternice din epoci diferite, 3 personalitati cu mare impact in societatea feminina, si nu numai, si care au lasat o profunda amprenta in viata de zi cu zi a fiecarui om, inspirandu-ne.

Nascuta in 5 decembrie 1966 in Forbach, Patricia Kaas este mezina familiei pe langa cei 4 frati si inca o sora si face parte dintr-o familie modesta, mama ei fiind casnica, de cetatenie germana, iar tatal ei miner, de cetatenie franceza, si luptau din greu sa asigure hrana zilnica copiilor.
Ea creste si copilareste in oraselul Stiring Wendel, intre orasul Forbach si Saarbrucken, iar pana la varsta de sase ani a vorbit intr-un dialect german.

Este incurajata inca de mica sa cante, mai ales de catre mama sa care avea profunda incredere in talentul ei, iar primele "incercari" se produc la concursurile din oras la care participa si la sarbatorile orasului. Primul ei mare succes l-a avut in cadrul unui concurs de cautare a tinerelor talente. Era cunoscuta de localnici ca fiind "vrabiuta", datorita vocii sale care incalzea auzurile lumii.

Intr-un interviu acordat televiziunii, odata cu venirea sa in Romania in 2009, interpreta a declarat : "Cand eram mica, visam sa cant pentru ca era pentru mine un mod de a ma exprima... Mama mea avea o voce foarte subtire, inalta, eu sunt foarte incantata ca am vocea grava. Mamei ii placea teatrul, iar tatalui meu ii placea sa danseze".

La 13 ani, semneaza un contract cu un cabaret local, Saarbrucken Club Rumpelkammer, cu ajutorul fratelui ei, Egon, aici gasindu-si inceputurile in cariera. Cel care a acondus-o pe Patricia Kaas spre primele succese muzicale a fost compozitorul arhitect, Bernand Schwarts.

Cartea "Umbra din vocea mea" este impartita in 28 capitole, prezentate cu simplitate si sensibilitate, astfel incat sa nu oboseasca cititorul si sa il faca "curios" sa descopere si celelalte pagini si capitole.
Ca orice persoana publica, a avut foarte multe dezamagiri de la cei cu care intra in contact, insa si-a pastrat intotdeauna iubirea pentru familie, mai ales pentru parintii ei de care amintea foarte des in paginile ei. De asemenea ne povesteste putin din ambitia cu care incerca sa se faca remarcata, cu care incerca sa castige inimile intregii lumi, dar si despre iubirile pierdute poate prea devreme, din cauza egoismului ei sau a fatarniciei partenerului.

"Oricum, in meseria mea, Alain Delon mi-a repetat-o destul de des, duce la singuratate. Asa ca nu cred intr-o poveste de iubire, ma multmesc sa cred in acest sarut. In plus traieste in strainatate, ceea ce nu mareste sansele de a avea un viitor impreuna".

Cu emotie si neincredere in propria persoana, la 35 de ani joaca in rolul lui Jane din filmul "Un barbat si o femeie",  o eroina distrusa de viata, amnezica si se crede si victima unei boli incurabile.

"Adineauri am vazut clar camera care era intr-un colt, dar nu m-am uitat la ea. M-am lasat convinsa ca nu se filmeaza. Ca sa uit ca dedeam o proba, sa nu ma las intimidata. Acum proba s-a terminat, banda a inregistrat, s-a comis. Si, daca e un rateu, nu mai pot face nimic... Cum sunt intotdeauna atat de lipsita de incredere in mine, ma astept la ce e mai rau. Cred ca o sa-mi multumeasa, o sa-mi spuna pe un ton condescedent si rece: O sa va chemam... Asta ma face sa-mi dau seama ca nu m-am maturizat,. Am crescut cum isi dorea mama,am ramas o fetita care se teme sa nu fie certata, sa nu i se spuna ca a gresit, ca putea face mai bine... Ceilalti imi valideaza telantul, dar ii suspctez mereu ca se indoiesc de el. Ce greu e sa ramai pustoaica, as putea sa ma scutesc de momente de ingrijorare inutile." 

Traind pana la o anumita varsta, in saracie, modestie, si ajunsa ulterior o persoana pulica si calatorind peste tot in lume pe unde nu isi inchipuia pana atunci ca ar putea ajunge, ramane totusi la concluzia ca fericirea nu inseamna bani si ca banii sunt doar un supliment al fericirii:

"La inceput, cand incepi sa castigi bani, ai tendinta sa traiesti in lux. Am petrecut asa o perioada frenetica. De recuperare. Imi procuram creme numai de la parfumerii, alegeam lenjerie fina, frecventam exclusiv magazinele elegante, nu mancam decat in restaurante fara meniu, totul  "a la carte". Tot ce-mi imaginam ca face un om bogat faceam si eu. Si apoi, mai tarziu, am inteles ca asta nu ma facea mai fericita, ca banul este doar un supliment al fericirii, care face viata mai usoara"


Ma bucur tare mult ca prin intermediul acestei carti, am intrat putin "de curiozitate", atat cat a permis Patricia Kaas, sa ma familiariziez cu ce a insemnat drumul ei de la copilarie la maturitate, printr-o expunere simpla, sensibila si accesibila. Totodata m-a facut sa ascult mai mult piesele ei, chiar daca le ascultam si pana acum.



De ce mi-a placut in primul rand aceasta carte, este ca a fost prietenoasa si sincera, iar maniera evoluarii evenimentelor a fost facuta cat se poate de cronologic. De asemneea mi-a placut ceea ce am descoperit la aceasta persoana publica: faptul ca indiferent de cat de sus a fost si este, si-a pastrat intotdeuana simplitatea, acea timiditate si modestie puerila cu care a fost invatata cat era mica.
De asemenea mi-a placut ca punea publicul pe primul plan, prin respect si oferea pe scena totul indiferent de cum se simtea in acel moment:

"Mi s-a intamplat sa cant cu o durere de cap sau cu un picior rupt, cu o hernie cervicala sau chiar suferind din dragoste - am reusit, dar cu ce pret? Cand esti artist, cu greu poti renunta. E prea multa lume implicata pentru a putea sa-ti areti slabiciunea. Nu se pune problema sa trimiti publicul acasa, instrumentistii, tehnicienii. Nu e numai o chestiune de bani. E vorba de etica. Cata vreme esti in stare sa te tii pe picioare, chiar suferind, urci pe scena.  Nu exista spital pentru artisti. Pentru noi, intr-o zi anume, oamenii au cumparat bilet pentru seara respectiva, si-au facut un program. Din respect pentru ei, te duci la spectacol orice ar fi, cu toata durerea, depasindu-te. Efortul devine supraomenesc, dar rasplatit ...Entuziasmul publicului te alina, ca un balsam, atenueaza putin infernul."


Ceea ce nu mi-a placut insa nici nu critic, deoarece fiecare face ceea ce doreste cu viata sa, e ca a fost putin egoista cu viata privata, implicandu-se 100% in munca, neputand sa ofere mai mult celor care si-ar fi dorit-o in viata lor ca sotie.


"Pot foarte bine sa fiu un star in Rusia, in Germania sau in Coreea, daca viata mea in afara scenei nu exista, daca nu rasuna in ea nici o melodie, atunci care e sensul acestor lucruri?"

"Pentru a iubi trebuie sa ai timp sa te darauiesti. Astfel, timpul face legea si impiedica intotdeauna pe indragostiti sa se iubeasca".

"Mi-e frica sa ma implic, sa spun te iubesc, ma ingrozeste. Iubesc publicul unei alte iubiri, in acelasi timp concreta si abstracta. Numai el ma face sa ma simt frumoasa , interesanta, vie."

"Astazi ma intreb de ce viata mea s-a scurs fara sa devin mama. Provin dintr-o familie cu sapte copii si imi place enorm veselia caminului, asa, plina de dezordine, cu izbucniri de voci , rasete si lacrimi. Am iubit atat de mult Craciunul, balurile in sat unde toti copii se jucau impreuna. Dar nu am facut copiii, am ratat schema familiei numeroase. Am refuzat toate ocaziile de a fi mama care mi s-au oferit in chip firesc. Trebuie sa accept ca am preferat cariera, ca nu mi-am intemeiat o familie."